Raspunsul la intrebarea din titlul acestor randuri este, din pacate, afirmativ. Si aceasta fiindca, zilnic sau aproape zilnic, mass-media difuzeaza stiri prin care suntem informati ca pe un santier de constructii din localitatea X, sau la o exploatare miniera din localitatea Y au avut loc accidente de munca soldate cu morti sau raniti. Ce-i de facut si de ce nu se face?
Bune intrebari! Dar care ar fi raspunsurile? Pentru ca astfel de tragedii sa nu se mai intample, trebuie avut intotdeauna in vedere un singur si un simplu lucru: respectarea cu strictete a legislatiei care reglementeaza derularea in conditii de deplina securitate a diverselor procese de munca din toate ramurile si sectoarele economiei nationale. Fiindca, este stiut, nu de ieri de azi, aceasta chestiune nu este si nu trebuie socotita a fi facultativa. Securitatea si sanatatea in munca nu trebuie considerate de nimeni cenusarese ale procesului de munca!
Un accident de munca trebuie sa dea mai mult de gandit tuturor celor care au responsabilitati privind sanatatea si securitatea in munca, sa conduca la actiuni hotarate de aplicare a prevederilor legale, de instruire a angajatilor, de asigurare a echipamemtelor de protectie, a tuturor conditiilor care contribuie la existenta unui mediu de munca sigur si sanatos.
Se actioneaza peste tot asa? Nu, nu se actioneaza! Graba sa se termine mai repede o lucrare, calcule meschine, iresponsabilitatea manifestata la nivelul multor structuri organizatorice, lipsa controlului asupra respectarii actelor normative care reglementeaza domeniul securitatii si sanatatii in munca, lipsa de intransigenta fata de cei care nesocotesc prevederile legale fac ca accidentul de munca sa devina un fapt cotidian.
Ca este asa o demonstreaza cele intamplate in Bucuresti sambata 27 iunie 2009: „un val de pamant s-a prabusit peste doi muncitori care lucrau pe un santier in zona Romexpo. Unul dintre ei a fost scos la suprafata si dus la spital. Pompierii si medicii s-au chinuit mai bine de 45 de minute sa-l salveze pe cel de-al doilea, ramas sub pamnt, insa nu au reusit”, noteaza sec agentiile de presa.
De ce s-a prabusit „malul” de pamant? Fiindca nu era asigurat cum o cer prevederile legale. Cine este raspunzator pentru cele intamplate? Sa speram ca nu victimile. Devenit fapt cotidian, accidentul de munca petrecut la Bucuresti confirma dispretul fata de litera si spiritul legislatiei care reglementeaza securitatea si sanatatea in munca.
duminică, 28 iunie 2009
sâmbătă, 27 iunie 2009
PREA MULTE OBLIGATII?
Un ins chitibusar, dar si cam carcotas, a ajuns la o concluzie socanta, pe care o vom prezenta si domniilor voastre in cele urmeaza. Domnia sa ne-a precizat din capul locului ca: “Legea securitatii si sanatatii in munca, nr. 319/2006, se refera, in cele unsprezece capitole ale sale, mai mult la obligatiile angajatorilor. Drept pentru care as face propunerea sa se numeasca Legea obligatiilor angajatorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca. Pai de ce nu, daca tot e plina de obligatii?” Dumneavoastra cum vi se pare propunerea aceasta? In ceea ce ma priveste, inainte de a-i da sau nu dreptate in cele sustinute, am luat in studiu Legea respectiva. Asa este, Legea 319/2006 are XI capitole. Intr-adevar, Capitolul III este dedicat obligatiilor angajatorilor. Astfel, Sectiunea 1 se refera la obligatiile generale ale angajatorilor ; Sectiunea 2 contine articole care reglementeaza aspecte privind serviciile externe de prevenire si protectie; Sectiunea 3 se ocupa de "Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucratorilor, pericol grav si iminent". Probabil ca insul nostru s-a ofuscat profund fiindca art. 10 (1) de la aceasta sectiune incepe chiar asa "angajatorul are urmatoarele obligatii”… si apoi in aproape toate articolele continute, angajatorul este in prim plan, la obligatii, bineinteles. Mai sa ia foc cand a vazut ca, hodoronc-tronc, Sectiunea 4 cuprinde "alte obligatii ale angajatorilor"… Chiar daca Sectiunea 5 se refera la "informarea lucratorilor" nu a putut trece cu vederea faptul ca si aici sunt articole sau alineate care "vorbesc" tot despre obligatiile angajatorilor. Si sustine, omul nostru, ca obligatii ale angajatorilor pot fi regasite si in urmatoarele sectiuni ale capitolului. Se pare ca a fost oarecum multumit de Capitolele IV si V. Aici nu sunt cuprinse, zice dansul, obligatii explicite ale angajatorilor.
Mergand mai departe, in studiul legii, desigur, am ajuns la Capitolul VI. Si aici, sustine carcotasul nostru, angajatorul e bagat in seama. Capitolul cuprinde cerinte exprese, ma rog, obligatii ale angajatorului cu privire la “comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea evenimentelor”. Iritat a fost si de scurtul Capitol VII. Adica de ce, oameni buni, pentru protejarea grupurilor sensibile la riscuri, tot angajatorii sa aiba obligatia sa amenajeze locurile de munca in asa fel incat grupurile astea sa fie protejate…
Parca innebunise cand am ajuns sa discutam despre continutul capitolelor VIII si IX. Perora ca angajatorii sunt pusi astfel la stalpul infamiei, ca ei au numai obligatii… ca nu se bucura de respectul societatii noastre… ca legea ar fi comunista, etc. etc.
Si toate astea fiindca, la un moment dat, mi-am permis sa-l intrerup si sa-i precizez ca argumentele sale sunt false si ca in mod firesc legiuitorul trebuia sa prevada obligatii pentru angajatori si ca legea securitatii si sanatatii in munca nu e o lege comunista si ca prin ea se transpun prevederile Directivei Consiliului nr. 89/39/CEE… Mi-a trantit telefonul in nas, lasandu-ma pe ganduri. Mi-am revenit repede si am concluzionat: insul acesta, carcotas si ofuscat, poate sa aiba ceva treptate, ma gandesc la unele formulari, dar sigur face parte din categoria celor care isi aduc aminte de securitate si sanatate in munca numai atunci cand in compania lor se intampla ceva grav si pentru care sunt trasi la raspundere.
Sigur omul meu nu face parte dintre cei care au apreciat spiritul modern al legii, precum si posibilitatile de actiune create pentru atingerea scopului acesteia. O mare parte dintre acestia pun mare pret pe calitatea pregatirii profesionale. Dupa ei o buna pregatire profesionala include automat si elementele care vizeaza securitatea si sanatatea în munca. Tocmai de aceea au grija ca la introducerea de noi tehnologii, progresul tehnic presupus de acestea sa fie bine însusit de lucratori, pe faze si operatii si din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca. Ei nu stau prea mult pe ganduri atunci cand trebuie sa se ocupe de promovarea unei reale abordari preventive a domeniului securitatii si sanatatii in munca, ei antreneaza toti actorii, inclusiv tinerii lucratori. Obiectivul lor de prima urgenta: promovarea activitatilor ce contureaza formarea si consolidarea unei adevarate culturi a preventiei, ale carei principale directii de actiune trebuie sa fie anticiparea riscurilor specifice activitatii productive si desigur, controlul manifestarii acestora...
Asta e, oameni si oameni...
Mergand mai departe, in studiul legii, desigur, am ajuns la Capitolul VI. Si aici, sustine carcotasul nostru, angajatorul e bagat in seama. Capitolul cuprinde cerinte exprese, ma rog, obligatii ale angajatorului cu privire la “comunicarea, cercetarea, inregistrarea si raportarea evenimentelor”. Iritat a fost si de scurtul Capitol VII. Adica de ce, oameni buni, pentru protejarea grupurilor sensibile la riscuri, tot angajatorii sa aiba obligatia sa amenajeze locurile de munca in asa fel incat grupurile astea sa fie protejate…
Parca innebunise cand am ajuns sa discutam despre continutul capitolelor VIII si IX. Perora ca angajatorii sunt pusi astfel la stalpul infamiei, ca ei au numai obligatii… ca nu se bucura de respectul societatii noastre… ca legea ar fi comunista, etc. etc.
Si toate astea fiindca, la un moment dat, mi-am permis sa-l intrerup si sa-i precizez ca argumentele sale sunt false si ca in mod firesc legiuitorul trebuia sa prevada obligatii pentru angajatori si ca legea securitatii si sanatatii in munca nu e o lege comunista si ca prin ea se transpun prevederile Directivei Consiliului nr. 89/39/CEE… Mi-a trantit telefonul in nas, lasandu-ma pe ganduri. Mi-am revenit repede si am concluzionat: insul acesta, carcotas si ofuscat, poate sa aiba ceva treptate, ma gandesc la unele formulari, dar sigur face parte din categoria celor care isi aduc aminte de securitate si sanatate in munca numai atunci cand in compania lor se intampla ceva grav si pentru care sunt trasi la raspundere.
Sigur omul meu nu face parte dintre cei care au apreciat spiritul modern al legii, precum si posibilitatile de actiune create pentru atingerea scopului acesteia. O mare parte dintre acestia pun mare pret pe calitatea pregatirii profesionale. Dupa ei o buna pregatire profesionala include automat si elementele care vizeaza securitatea si sanatatea în munca. Tocmai de aceea au grija ca la introducerea de noi tehnologii, progresul tehnic presupus de acestea sa fie bine însusit de lucratori, pe faze si operatii si din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca. Ei nu stau prea mult pe ganduri atunci cand trebuie sa se ocupe de promovarea unei reale abordari preventive a domeniului securitatii si sanatatii in munca, ei antreneaza toti actorii, inclusiv tinerii lucratori. Obiectivul lor de prima urgenta: promovarea activitatilor ce contureaza formarea si consolidarea unei adevarate culturi a preventiei, ale carei principale directii de actiune trebuie sa fie anticiparea riscurilor specifice activitatii productive si desigur, controlul manifestarii acestora...
Asta e, oameni si oameni...
joi, 25 iunie 2009
Despre risc si meserie
FARA PREJUDECATI
Se poate spune ca sintagma "risc si meserie" formeaza un binom. Un binom in care fiecare parte este influentata de cealalta. Armonia binomului depinde asadar de calitatea fiecarei parti. Un act normativ care si-a propus sa reglementeze aspecte ale raporturilor dintre risc si meserie este Legea 319/2006.
Intrata în vigoare la 1 octombrie 2006, Legea securitatii si sanatatii în munca, o spunem din capul locului, are spirit european, transpune, de altfel, la realitatile romanasti Directiva Consiliului nr. 89/391/ CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea îmbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.
Proclamarea faptului, prin chiar primul sau articol, ca respectiva lege stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, la protectia sanatatii si securitatii lucratorilor, la eliminarea factorilor de risc si de accidentare, principii care trebuie sa asigure, în acelasi timp, informarea, instruirea, consultarea si participarea echilibrata potrivit legii a lucratorilor sau a reprezentantilor lor la demersurile întreprinse de cei în drept la conturarea si aplicarea directiilor generale pentru implementarea acestor principii, dezvaluie spiritul european al acestui act normativ. Din pacate, aliniatul art. 1 care consfinteste aceste lucruri are, zic unii, o exprimare cam poticnita…
Oricum, din studiul atent al legii se deprinde o noua filozofie de abordare a domeniului securitatii si sanatatii în munca. Filozofie care a suparat si chiar a produs nedumerire si manie cu greu retinuta din partea unor angajatori si nu numai a lor. Precizam ca „mania” despre care aminteam i-a cuprins, de regula pe cei care se obisnuisera cu sistemul „mura-n gura„ despre care am mai scris si cu alte prilejuri. Altii, în schimb, au apreciat spiritul modern al legii, precum si posibilitatile de actiune create pentru atingerea scopului acesteia. O mare parte dintre acestia pun mare pret pe calitatea pregatirii profesionale. Dupa ei o buna pregatire profesionala include automat si elementele care vizeaza securitatea si sanatatea în munca. Tocmai de aceea au grija ca la introducerea de noi tehnologii, progresul tehnic presupus de acestea sa fie bine însusit de lucratori, pe faze si operatii si din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca. Ei nu stau prea mult pe ganduri atunci cand trebuie sa se ocupe de promovarea unei reale abordari preventive a domeniului securitatii si sanatatii in munca, ei antreneaza toti actorii, inclusiv tinerii lucratori. Obiectivul lor de prima urgenta: promovarea activitatilor ce contureaza formarea si consolidarea unei adevarate culturi a preventiei, ale carei principale directii de actiune trebuie sa fie anticiparea riscurilor specifice activitatii productive si desigur, controlul manifestarii acestora. Din aceasta ecuatie ei nu scot lucratorii sau pe reprezentantii lor. Împreuna actioneaza pentru abordarea preventiva a domeniului securitatii si sanatatii în munca, împreuna deruleaza actiunile de constentizare a riscurilor. Oricum, trebuie precizat, elementul cel mai important în acest demers îl constituie formarea profesionala continua.. Aceasta trebuie sa fie adaptata realitatilor muncii cotidiene din fiecare companie.
Procesul de constientizare trebuie sa-si propuna cuprinderea tuturor activitatilor legate de de o instruire eficienta. Pentru aceasta este necesar sa fie pregatiti oameni care sa stie ce înseamna si ce rol are instruirea.
Risc si meserie devine, asadar, un binom armonizat numai si numai daca „meseriasul” are o buna pregatire profesionala si daca actiunile de constientizare privind riscurile de la locul sau de munca si-au atins scopul: derularea procesului de munca in conditii de deplina securitate.
Se poate spune ca sintagma "risc si meserie" formeaza un binom. Un binom in care fiecare parte este influentata de cealalta. Armonia binomului depinde asadar de calitatea fiecarei parti. Un act normativ care si-a propus sa reglementeze aspecte ale raporturilor dintre risc si meserie este Legea 319/2006.
Intrata în vigoare la 1 octombrie 2006, Legea securitatii si sanatatii în munca, o spunem din capul locului, are spirit european, transpune, de altfel, la realitatile romanasti Directiva Consiliului nr. 89/391/ CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea îmbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.
Proclamarea faptului, prin chiar primul sau articol, ca respectiva lege stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, la protectia sanatatii si securitatii lucratorilor, la eliminarea factorilor de risc si de accidentare, principii care trebuie sa asigure, în acelasi timp, informarea, instruirea, consultarea si participarea echilibrata potrivit legii a lucratorilor sau a reprezentantilor lor la demersurile întreprinse de cei în drept la conturarea si aplicarea directiilor generale pentru implementarea acestor principii, dezvaluie spiritul european al acestui act normativ. Din pacate, aliniatul art. 1 care consfinteste aceste lucruri are, zic unii, o exprimare cam poticnita…
Oricum, din studiul atent al legii se deprinde o noua filozofie de abordare a domeniului securitatii si sanatatii în munca. Filozofie care a suparat si chiar a produs nedumerire si manie cu greu retinuta din partea unor angajatori si nu numai a lor. Precizam ca „mania” despre care aminteam i-a cuprins, de regula pe cei care se obisnuisera cu sistemul „mura-n gura„ despre care am mai scris si cu alte prilejuri. Altii, în schimb, au apreciat spiritul modern al legii, precum si posibilitatile de actiune create pentru atingerea scopului acesteia. O mare parte dintre acestia pun mare pret pe calitatea pregatirii profesionale. Dupa ei o buna pregatire profesionala include automat si elementele care vizeaza securitatea si sanatatea în munca. Tocmai de aceea au grija ca la introducerea de noi tehnologii, progresul tehnic presupus de acestea sa fie bine însusit de lucratori, pe faze si operatii si din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca. Ei nu stau prea mult pe ganduri atunci cand trebuie sa se ocupe de promovarea unei reale abordari preventive a domeniului securitatii si sanatatii in munca, ei antreneaza toti actorii, inclusiv tinerii lucratori. Obiectivul lor de prima urgenta: promovarea activitatilor ce contureaza formarea si consolidarea unei adevarate culturi a preventiei, ale carei principale directii de actiune trebuie sa fie anticiparea riscurilor specifice activitatii productive si desigur, controlul manifestarii acestora. Din aceasta ecuatie ei nu scot lucratorii sau pe reprezentantii lor. Împreuna actioneaza pentru abordarea preventiva a domeniului securitatii si sanatatii în munca, împreuna deruleaza actiunile de constentizare a riscurilor. Oricum, trebuie precizat, elementul cel mai important în acest demers îl constituie formarea profesionala continua.. Aceasta trebuie sa fie adaptata realitatilor muncii cotidiene din fiecare companie.
Procesul de constientizare trebuie sa-si propuna cuprinderea tuturor activitatilor legate de de o instruire eficienta. Pentru aceasta este necesar sa fie pregatiti oameni care sa stie ce înseamna si ce rol are instruirea.
Risc si meserie devine, asadar, un binom armonizat numai si numai daca „meseriasul” are o buna pregatire profesionala si daca actiunile de constientizare privind riscurile de la locul sau de munca si-au atins scopul: derularea procesului de munca in conditii de deplina securitate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
