miercuri, 8 aprilie 2009

COMUNICAT DE PRESA

Concluziile cercetării accidentelor colective de muncă care au avut loc la

Exploatarea Minieră Petrila în data de 15 noiembrie 2008

Inspecţia Muncii a finalizat cercetarea evenimentului care a avut loc în data de 15.11.2008 la Exploatarea Minieră Petrila, subunitate a Companiei Naţionale a Huilei S.A. Petroşani, soldat cu decesul a 13 persoane şi pierderea capacităţii de muncă pentru alte 15, stabilind că cele două explozii produse la ora 14:49, respectiv ora 18:30, au condus la două accidente de muncă colective.

Prima explozie a fost de tip deflagraţie şi a avut loc la nivelul subetajului III de unde s-a propagat descendent, pe traiectul spaţiului gol al conului de golire format la ferestrele de descărcare din zona coloanelor de susţinere nr. 15-17, la nivelul abatajului şi lucrărilor adiacente acestuia. Aceasta s-a produs din cauza refulării amestecului exploziv metan-aer, acumulat în golurile formate în spaţiul exploatat ca urmare a operaţiei de descărcare a cărbunelui din banc, prin efectul de piston produs de căderea intempestivă a rocilor din acoperişul principal peste cărbunele din bancul subminat din zona acoperişului, spre zona de manifestare a focului endogen dezvoltat la nivelul subetajului III.

În urma exploziei de la ora 14:49, opt lucrători au fost accidentaţi mortal şi alţi nouă şi-au pierdut temporar capacitatea de muncă.

În jurul orei 18:30, în golurile existente în zona de manifestare a focului endogen de la nivelul subetajului III s-a format un amestec exploziv constituit din metan, monoxid de carbon şi hidrogen (ultimele două rezultând din procesele de ardere a cărbunelui şi din reacţiile secundare care au avut loc la contactul apei cu focul endogen), care ajuns în domeniul de explozivitate a produs o nouă deflagraţie cu intensitate mai mare decât prima, propagată la nivelul abatajului şi lucrărilor adiacente.

În urma celei de a doua explozii cinci lucrători şi-au pierdut viaţa şi alţi şase au fost răniţi.

Expertiza tehnică efectuată a stabilit că sursa de iniţiere pentru ambele explozii a fost focul endogen situat la subetajul III al abatajului nr. 431 situat în zona de pornire a abatajului.

Cauza producerii acestui eveniment a fost desfăşurarea activităţii în condiţiile existenţei unui pericol grav şi iminent, care a constat în:

-           continuarea operaţiilor de combatere activă a focului endogen apărut în abatajul frontal cu banc de cărbune subminat nr. 431 în data de 09.11.2008, în condiţiile în care a existat un proces de amplificare al acestui fenomen, manifestat prin apariţia cărbunelui supraîncălzit, sub formă de jar şi foc deschis în timpul operaţiei de descărcare din bancul subminat, încă din data de 12.11.2008;

-           producerea unei aprinderi de metan în data de 10.11.2008, schimbul I;

-           continuarea operaţiilor de combatere activă a focului endogen în condiţiile în care accesul la focar nu era accesibil;

-           neînchiderea cu diguri de izolare a zonei afectate.

Alte cauze care au concurat la producerea evenimentului sunt legate de abateri de la normele de securitate şi sănătate a muncii, după cum urmează:

1.         Împuşcarea găurilor lungi pentru formarea liniei de descărcare a cărbunelui din bancul subminat pe porţiunea cuprinsă între intersecţia abatajului cu galeria direcţională din culcuş şi mijlocul abatajului încă din faza de săpare a camerei de atac, a favorizat circulaţia aerului prin bancul de cărbune fisurat.

2.         În cadrul lucrărilor miniere de evacuare a aerului viciat de la nivelul orizontului -200, lucrări aferente abatajului frontal nr. 431, existau porţiuni în care profilul liber al acestora era redus, fapt pentru care nu se asigura debitul de aer necesar la front, stabilit prin proiectul de aeraj,  în condiţiile opririi instalaţiei de aeraj pentru activare.

3.         Din analiza actelor de cercetare a fenomenelor de autoîncălzire (din 01.09.2006 şi din 01-06.10.2007) care au avut loc în timpul exploatării subetajelor superioare de la acest abataj, acte  întocmite de către comisii de cercetare din cadrul C.N.H. Petroşani, s-a constatat că nu au fost luate măsurile necesare pentru prevenirea apariţiei focurilor endogene.

4.         Săparea galeriei direcţionale din culcuş aferentă abatajului frontal nr. 431 a depăşit cu circa 3 metri linia hotarului convenţional cu câmpul de abataj nr. 433 stabilit prin Programul general de exploatare pentru anul 2008. În această situaţie s-au creat condiţii pentru fisurarea şi subminarea cărbunelui dintre cele două câmpuri de abataj şi posibilitatea circulaţiei aerului prin spaţiul exploatat.

5.         În momentul producerii evenimentului din data de 15.11.2008, distanţa dintre abatajul nr. 431 şi abatajul nr. 433, adiacent, a fost de circa 25 de metri în zona de acoperiş  şi de circa 34 de metri în zona de culcuş, distanţe care erau mai mici decât cele prevăzute în metoda cadru de exploatare, fapt care a favorizat circulaţia aerului prin spaţiul exploatat.

6.         Programul de lucru din data de 10.11.2008, pentru activitatea desfăşurată de salvatorii minieri, a fost întocmit, avizat şi aprobat în condiţiile în care s-a stabilit efectuarea de lucrări pentru lichidarea şi combaterea fenomenului de autoîncălzire din abatajul nr. 431, atât cu salvatori minieri, cât şi cu personal nesalvator.

7.         Personalul nesalvator care avea atribuţii în zona abatajului frontal nr. 431 nu a fost instruit şi informat asupra riscurilor la care este supus, existând astfel pericolul de accidentare.

8.         Abatajul frontal nr. 431 a fost pus în funcţiune în data de 07.11.2008 în situaţia în care nu erau îndeplinite toate condiţiile de securitate şi sănătate în muncă, care trebuiau concretizate prin asigurarea debitului de aer în cazul aerisirii numai sub depresiunea generală a minei şi prin evitarea acumulărilor de metan în concentraţii peste limitele admise.

9.         Imediat după producerea primei explozii din data de 15.11.2008, conducătorul sucursalei nu şi-a îndeplinit sarcinile prevăzute în Regulamentul de securitate şi sănătate în muncă al C.N.H. Petroşani pentru cazul incidentelor majore.

 

Alte constatări ale Comisiei de cercetare:

-           Conducerea E.M. Petrila nu a comunicat instituţiilor prevăzute de lege evenimentul care a avut loc în data de 10.11.2008 în abatajul frontal cu banc de cărbune subminat nr. 431, orizont -250, subetajul IV – vatră, eveniment în care au fost implicaţi  electricienii Horvath Gabriel şi Drăgănesc Emil.

-           În evidenţele privind acumulările de metan şi interogări manuale de la staţia telegrizumetrică sunt consemnate acumulări de metan de peste 2% încă din faza de conturare a abatajului frontal cu banc de cărbune subminat nr. 431, orizont -250, subetajul IV – vatră. În aceste evidenţe la coloana „cauza acumulării" s-a consemnat, în unele cazuri, „captorul măsoară eronat" sau „captor defect", fără a se fi efectuat raportarea şi cercetarea acestor acumulări de către comisii care trebuiau numite de către directorul E.M. Petrila.

-           Deşi în înregistrările de la staţia telegrizumetrică sunt evidenţiate valori ale concentraţiei de metan de peste 1% pe perioade mai mari de 6 ore (durata unui schimb de lucru), în Registrul de evidenţă a metanului de la sectorul I, conducatorii formaţiilor de lucru de pe toate schimburile de la sectorul respectiv, consemnează valori de 0,3%-0,4%.

-           Instalaţia de aeraj parţial pentru activare de la abatajul nr. 431 a funcţionat în condiţiile în care nu a existat un proces-verbal de punere în funcţiune a acesteia.

-           Pentru refacerea profilului lucrărilor miniere de la nivelul orizontului -200, în vederea normalizării aerajului din zona abatajului nr. 431, a fost repartizat personal nesalvator, în condiţiile în care pe aceste lucrări exista riscul intoxicării cu monoxid de carbon.

-           În timpul cercetării evenimentului care s-a produs la abatajul nr. 431 în data de 15.11.2008, pe parcursul audierii personalului, au fost identificate 3 cazuri în care lucrătorii de la un alt abataj s-au prezentat la dispensarul medical al unităţii şi la spital pentru îngrijiri medicale ca urmare a unor intoxicaţii cu fum (în data de 10 şi respectiv 14.11.2008). Cu toate că despre aceste evenimente au fost înştiinţaţi atât şeful de schimb, şeful de brigadă, şeful de sector, cât şi directorul sucursalei, aceştia au muşamalizat evenimentul chiar cu ameninţări şi ca atare nu au fost comunicate, cercetatate şi înregistrate conform prevederilor legale.

-           Salvatorii minieri care au desfăşurat activitatea în abatajul frontal nr. 431, în schimbul II al zilei de 15.11.2008, nu au utilizat aparatele izolante de salvare, deşi concentraţia de monoxid de carbon era peste limita admisă.

 

Pentru desfăşurarea activităţii în condiţiile existenţei unui pericol grav şi iminent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 – Legea securităţii şi sănătăţii în muncă, Comisia de cercetare a stabilit că responsabilitatea este purtată de cinci persoane: directorul sucursalei E.M. Petrila, inginerul şef securitate minieră E.M. Petrila, inginerul şef producţie E.M. Petrila, şeful staţiei de salvare minieră E.M. Petrila, şeful sectorului I E.M. Petrila. Pentru trei dintre acestea (directorul sucursalei E.M. Petrila, inginerul şef securitate minieră E.M. Petrila, şeful staţiei de salvare minieră E.M. Petrila) propunându-se continuarea cercetărilor sub aspect infracţional.

Inspecţia Muncii a aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, 14 - Exploatării Miniere Petrila şi 4 - Companiei Naţionale a Huilei Petroşani, în valoare totală de 152.000 lei. Încălcările legislaţiei în domeniu au fost săvârşite de 28 de persoane din cadrul unităţilor amintite.

Pentru remedierea deficienţelor constatate şi prevenirea altor evenimente similare, Comisia de cercetare a dispus un număr de 10 măsuri de natură tehnică şi organizatorică.

Inspecţia Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, va urmări modul de realizare al acestora.

 

07 aprilie 2009

Inspector General de Stat,

Mariana Basuc


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu